PRECIZĂRI. Cine își recuperează banii plătiți pe bilete de avion, după suspendarea curselor spre și din Italia

PRECIZĂRI. Cine își recuperează banii plătiți pe bilete de avion, după suspendarea curselor spre și din Italia
CORONAVIRUS. Cine îi despăgubește pe cei care și-au luat bilete pentru Italia
Publicat: 09/03/2020, 10:31

Lucian Bode, ministrul interimar al Transporturilor, a explicat în ce condiții pot fi recuperați banii plătiți pe biletele de avion, în condițiile în care zborurile spre și din Italia au fost suspendate pentru următoarele două săptămâni.

„Conform prevederilor internaționale, în condițiile în care se anulează un zbor cu mai puțin de 7 zile, obligația e de a restitui banii tuturor pasagerilor”, a spus ministrul.

Bode a precizat și care sunt rutele vizate de suspendare: Roma, Torino, Bologna, Napoli, Florența, Pisa și Catania.

Înainte de criza Covid 19, între România și Italia existau 186 de zboruri pe săptămână. Numărul a fost diminuat simțitor, la 72 de zboruri, cele mai multe de pe Aeroportul Otopeni.

Duminică noaptea, oficialii au anunțat oprirea zborurilor din și către Italia, pe toate aeroporturile din România, începând din 9 martie și până în 23 martie.

Măsura este valabilă pentru toate aeroporturile din țară.

„Operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran, Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină pe teritoriul României și își vor asuma această responsabilitate prin completarea unei declarații pe proprie răspundere”, a spus ministrul interimar de Interne, Marcel Vela.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Băsescu, previziuni pentru Capitală: Firea nu are nicio șansă
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×